miercuri, 19 iunie 2013

Oua coapte in cartofi

O reteta pentru o zi de duminica - nu foarte elaborata, dar care necesita destul de multa rabdare - datorita coptului mai mult.

Reteta am luat-o din "Cartea Regala de Bucate" a Principesei Margareta a Romaniei - este prima reteta pe care am pregatit-o din aceasta carte primita cadou de ziua mea acum 2 ani de la una dintre cele mai bune prietene ale mele - Andreea.

Ingrediente (4 portii):

4 cartofi mari pentru copt
50g unt
50g branza Emmental sau parmezan ras
4 oua mici
2 lingurite arpagic taiat marunt
sare, piper

Se preincalzeste cuptorul la 200 de grade.

Cartofii se spala si se usuca, se pun pe o tava de copt si se ung cu putin unt sau ulei (eu i-am uns cu unt). Se pun apoi la copt in cuptor pentru 1 ora, 1 ora si un sfert - cartoful trebuie sa fie moale. Cand sunt gata se scot din cuptor si se lasa sa se raceasca putin.

Pentru umplutura: se taie cartofii orizontal, la treimea de sus a cartofului, pe lungime, ca un capacel. Se scoate cu o lingurita miezul, pana cand peretele cartofului ramane mai putin de un centimetru, avand grija sa nu se rupa. Se amesteca apoi miezul cartofului cu untul ramas si branza rasa si se condimenteaza dupa gust cu sare si piper. Se introduce amestecul in cartof, lasand in mijloc un gol destul de mare pentru ou. Se sparge oul si se pune in mijlocul cartofului. Se condimenteaza putin si se adauga - pentru cine doreste - o lingurita de smantana.

Umplutura care ramane nefolosita poate fi servita alaturi de cartof.

Cartofii umpluti se pun inapoi la cuptor, adaugand capacelul taiat la inceput. Se coace timp de 8 - 10 min, pana cand ouale devin coapte, dar moi.

Se serveste cat sunt inca fierbinti cu arpagic taiat marunt presarat deasupra.


Chiar mi s-a facut si mie pofta - cred ca o sa mai pregatesc aceasta reteta duminica peste 2 saptamani. Pana atunci sper s-o incercati, chiar merita si va doresc pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu