Ingrediente (pentru 4 portii):
500g file de cod
1 conserva mica de ananas bucati
cate 5 linguri sos de soia si vin alb
1 lingurita praf curry
3 ardei grasi verzi
2 fire de praz
3 linguri amidon alimentar sau faina
2 oua
ulei
4 linguri ketchup
2 linguri otet
100ml suc de rosii
zahar, sare
Se spala pestele, se sterge si se taie in cubulete (pestele ar trebui sa fie proaspat, daca totusi va orientati spre peste congelat trebuie sa se dezghete foarte bine si trebuie pus la scurs pentru ca are foarte multa apa). Se scurge ananasul si se pastreaza zeama.
Se amesteca bine cate 2 linguri sos de soia si vin alb cu 3 linguri suc de ananas si praful curry (daca nu sunteti un fan infocat al prafului curry puteti pune doar o jumatate de lingurita). Se toarna amestecul peste peste, se acopera si se lasa la rece aproximativ 30min.
Se taie ardeii in doua, li se indeparteaza cotorul si peretii interni, se spala, apoi se taie in cubulete. Se curata prazul de frunzele verzi, se spala, se taie in doua pe lungime, apoi in felii.
Se scoate pestele din marinata si se presara deasupra amidonul alimentar (eu am optat pentru faina,dar puteti sa nu dati pestele nici prin amidon nici prin faina, in acest fel nu va fi un preparat atat de incarcat). Se bat bine ouale si se da pestele prin acestea (daca nu ati dat pestele prin faina sau amidon atunci nu-l dati nici prin ou - aceasta varianta merge pentru pestele proaspta, daca ati luat peste congelat acesta are tendinta sa se faramiteze si atunci trebuie dat prin faina si ou).
Intr-o tigaie de teflon se pune ulei (nu foarte mult) si se prajeste pestele in acesta aproximativ 3 min, pana devine auriu.
Se scurge uleiul din tigaie lasand doar 2 linguri (sau daca nu ati folosit mult ulei se adauga 2 linguri). Se adauga ardeiul si se caleste timp de 3 min, amestecand continuu. Se adauga prazul si se caleste cateva minute, iar in final se adauga si ketchup-ul, otetul, sucul de rosii, sosul de soia ramas, sucul de ananas si vinul.
Se da totul in clocot, apoi se adauga pestele si ananasul. Se condimenteaza cu sos de soia, zahar si otet.
Se serveste alaturi de orez basmatti sau thai fiert in apa cu sare.
Sfaturi utile:
Ananasul proaspat este mai crocant decat cel din conserva. La aceasta reteta este suficient 1/2 de ananas, iar sucu de ananas se poate inlocui cu apa minerala.
Pestele poate fi gatit si intreg. Acesta se condimenteaza cu otet, sare si piper si se prajeste, iar in final i se toarna deasupra sosul dulce-acrisor.
Valoare nutritiva/portie:
340kcal Proteine: 27g, Grasimi: 14g, Carbohidrati: 28g
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu