joi, 15 august 2013

Bucatele de pizza

Si pentru ca azi este ziua de Sfanta Marie, merita sa facem ceva special. Si o sa incepem cu un aperitiv, mai altfel. Banuiesc ca nu v-ati gandit sa pregatiti pizza pentru o masa de sarbatoare. Nici eu pana mai acum ceva timp. Este usor de preparat, puteti varia ingredientele in functie de preferinte si o bucatica nu va face nimanui nici un rau intrucat nu are excesiv de multe calorii si este preparata cu ingrediente proaspete.

Ingrediente (pentru 16 bucati):


6 ardei verzi ascutiti, nu iuti
100g masline negre fara samburi
4 rosii
1 ceapa rosie mica
2 felii sunca fiarta (as zice ca este optional)
125g mozzarella
1 lipie mare
150ml sos pentru pizza
100g cascaval ras
2 lingurite oregano uscat
1 lingura ulei de masline
sare, piper macinat

Se curata si se toaca marunt ardeii. Se taie 2/3 din masline in felii, iar restul se toaca marunt.

Se spala rosiile, li se indeparteaza semintele si cotorul, apoi se taie in cubulete. Se curata si se toaca marunt ceapa. Se taie sunca in fasii, iar mozzarella se da pe razatoare - daca este cea pentru gatit. Daca ati luat mozzarella proaspata se taie felii.

Se preincalzeste cuptorul la 220 grade C se se tapeteaza 2 tavi cu hartie de copt. Se taie lipia in 8 felii, iar acestea in doua pe orizontala. Se pun bucatile in tavi cu interiorul in sus, iar 8 dintre ele se dau cu sosul de pizza. Se pun deasupra ardeiul si maslinele si se presara 2/3 din cascaval.

Se amesteca rosiile cu ceapa, oregano, ulei, sare si piper. Jumatate din amestec se intinde pe jumatate din bucatile de lipie, se presara deasupra maslinele tocate, apoi se pun feliile de mozzarella sau se presara mozzarela data pe razatoare.

Rosiile ramase se presara peste celelalte bucati, impreuna cu sunca si cascavalul. Se baga la cuptor si se coace 12 - 15min (pozitia 4-5 a cuptorului pe gaz).

Lipia poate fi inlocuita cu o paine frantuzeasca mica, taiata in doua pe lungime.

Valoare nutritiva/portie:

Calorii: 100kcal; 
Proteine: 6g;
Grasimi 6g, 
Carbohidrati: 7g

Pofta buna!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu