Azi va invit sa facem ceva dulce impreuna. Este vorba despre un chec cu nuci, stafide si cacao cu care va puteti uimi musafirii, familia intr-o zi de duminica dupa-amiaza sau colegii de serviciu. Se face destul de repede, insa trebuie putina atentie si rabdare. Nu este greu de facut dar nici cel mai usor lucru din lume. Insa, sa vedem ce trebuie sa faceti.
Ingrediente (pentru 2 checuri pe care colegii mei de serviciu le mananca in aproximativ 3 ore daca au noroc, checurile bineinteles :) ):
6 oua
1 1/2 cana de zahar tos (o cana de 200ml)
12 linguri mari de ulei
1 1/2 cana faina
1/2 pliculet praf de copt
1 pliculet zahar vanilat
coaja de lamaie si de portocala
nuci taiate
stafide
2 linguri cu varf de cacao
Si acum, la treaba. In primul rand ouale ar trebui sa stea aproximativ 30 de minute la temperatura camerei. Inainte de a incepe aprindeti cuptorul sa se incinga la 180grade.
Si acum procesul tehnologic in sine. Separati galbenusurile de albusuri. Aveti grija sa puneti galbenusurile intr-un vas putin mai mare. Frecati galbenusurile cu uleiul. Sfatul meu este sa puneti uleiul putin cate putin si sa le frecati cat mai bine. Apoi, bateti spuma albusurile cu un praf de sare, dupa ce s-au intarit si stau bat - adica nu cad din vas - adaugati zaharul si bateti bine pana se topeste. Peste maioneza (galbenusurile frecate cu ulei) adaugati mirodeniile (zaharul vanilat sau coaja de lamaie si de portocala - daca le puneti pe amandoua se anuleaza aromele, cel putin asa zice mama :), dar eu le mai folosesc si impreuna) si praful de copt stins cu otet sau zeama de lamaie. Amestecati bine si adaugati albusurile batute spuma cu zaharul. Acestea se adauga treptat, nu toate odata, mai putin la inceput si mai mult la sfarsit - eu fac in asa fel incat sa le adaug cam in trei maxim patru transe. In momentul in care se adauga se amesteca cu o lingura de lemn de jos in sus pentru a nu se lasa. Adaugati faina in ploaie, amestecand usor tot de jos in sus. Incercati sa nu o adaugati nici prea incet dar nici pe toata odata pentru ca riscati sa se lase. Puneti aproximativ 2 - 3 linguri odata. Dupa ce ati adaugat toata faina puneti stafidele si nucile taiate, amestecand tot de jos in sus. Stafidele le puteti da prin faina pentru a nu se lasa.
Pregatiti tavile - ungeti-le cu unt sau margarina si tapetati-le cu faina. Turnati cam trei sferturi din compozitie in tavi. In restul de compozitie adaugati 2 linguri cu varf de cacao si amestecati. Turnati si aceasta compozitie in tavi. Compozitia de chec ar trebui sa umple tavile cam pe trei sferturi. Dati tava la cuptor la 180 de grade pentru aproximativ 45 de minute. In ultimele 15 minute mariti temperatura cuptorului la 200 - 220 de grade. In prima jumatate de ora nu deschideti usa cuptorului. Pentru a vedea daca s-au copt incercati checurile cu o scobitoare de lemn, daca scobitoarea este curata inseamna ca sunt gata. Scoateti-le din cuptor si lasati-le sa se raceasca in tava.
Va doresc pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu