duminică, 31 ianuarie 2016

Salata de cartofi

Si pentru ca aceasta reteta este preluata din cartea de bucate a lui Radu Anton Roman - "Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti" o sa citez tot din ea ceea ce autorul a scris depre acest preparat:

"Nu e propriu-zis o salata ci un acompaniament ardelenesc, acrisor pentru friptura de miel sau alta carnaraie.
Unii, de la alta scoala si de pe alta strada europeana, ii pun peste afumat sau conservat in ulei, dar atunci e cu totul atceva, in alta geografie."

Eu personal am servit acest preparat ca pe o salata de sine statatoare, un fel de mancare satios si potrivit pentru o masa de pranz.

Ingrediente (4 - 6 portii):

2 cepe rosii
1 kg cartofi pentru fiert
1 salata verde
3 oua fierte tari
50g masline negre
1 legatura marar
otet
ulei de masline
sare, piper

Cartofii se fierb in coaja, dar sa ramana putin cleiosi, sa nu se sfarame. Se scurg de apa si se lasa sa se racoreasca. Se curata de coaja cat sunt inca calzi si se taie felii subtiri.

Ouale fierte si ceapa se taie si ele felii subtiri. Ceapa se poate da cu sare si apoi stoarce.

Salata se spala si se lasa la scurs, se taie in fasii.

Mararul se toaca marunt.

Se amesteca cartofii cu ceapa, salata verde si mararul intr-un castron, se asezoneaza cu sare, piper, ulei de masline si otet iar deasupra se aseaza feliile de ou si maslinele.


Pofta buna!

duminică, 24 ianuarie 2016

Salata cu ton si ou

In seria salatelor se inscrie si cea de azi ... tocmai buna de luat la birou, constituind un pranz gustos, satios si sanatos.

Ingrediente:

1 salata verde mica
2 cepe
1 castravete
3 rosii
2 oua
1 conserva mare de ton
1/4 ceasca patrunjel proaspat
1 catel de usturoi
1/4 ceasca suc de lamaie
1 lingura ulei de masline
1/2 lingurita sare, piper
1/4 ceasca frunze proaspete de menta

Salata se spala si se zvanta bine, apoi se rupe, ceapa se taie solzisori si se poate freca cu sare, castravetele se taie rondele, rosiile se taie felii, ouale se taie rondele, tonul se scurge de apa sau ulei (de preferat cel in apa). Se amesteca legumele cu ouale si tonul intr-un vas mare.

Intr-un alt vas se amesteca patrunjelul tocat marunt, usturoiul tocat si el, zeama de lamaie, uleiul de masline, sarea, piperul si menta. 

Sosul se toarna peste compozitia din primul vas si se amesteca.

Salata se poate servi cu foi calde de foccacia.



Pofta buna!